Eliberare avize 2027

Începând din data de 01.10.2026 se vor elibera avizele pentru anul 2027.

Eliberarea avizului anual se face în baza următoarelor documente:

– Cererea tip (descarcă aici)

– Copie carte de identitate

– Copia asigurării individuale de răspundere civilă profesională valabilă 01.01.2027-31.12.2027

– Unul din următoarele documente care atestă exercitarea legală a profesiei:

În regim salarial:

o Extras REVISAL cu termen de valabilitate de 30 de zile de la data

emiterii

În calitate de persoană fizică independentă:

o Contractul de prestări servicii valabil pentru anul 2027

o Certificatul cu Codul de înregistrare fiscală (CIF) de la ANAF

În regim de voluntariat:

o Copia contractului de voluntariat încheiat cu unitatea care organizează și administrează activități de voluntariat

– Certificat de sănătate fizică și psihică – numai pentru asistenții medicali care exercită profesia după vârsta de 65 de ani.

Se va schimba formatul certificatului de membru! În acest sens, vă rugăm să aduceți și certificatul de membru în original!

În caz de modificări ale datelor personale sau profesionale pe parcursul anului 2026, se vor depune, după caz:

– Certificatul de membru în original

– Pentru schimbarea numelui – copie CI, copie certificat căsătorie/sentință divorț

– Schimbarea locului de muncă – copie decizie încetare activității de la fostul loc de muncă, copia contractului individual de muncă și extras revisal de la noul loc de muncă

– Modificarea unor date profesionale – diplomă absolvire postliceală/facultate (în original), adeverință grad principal/specializare (în copie)

Avizul anual se poate solicita la sediul filialei: Baia Mare, strada Nisiparilor, nr. 48A, sau online la: mm-secretariat@oamr.ro sau secretariat@oamgmamr-mm.ro cu mențiunea de a fi trimise documentele scanate într-un singur fișier PDF și de pe adresa personală (nu trimiteți de pe mai multe adrese de mail pentru aceeași persoană).

Sumele minime obligatorii, conform Hot. CN OAMGMAMR Nr. 37/09.12.2024:

Asistentii medicali generaliști, moașele și asistentii medicali care exercită profesia de asistent medical generalist, de moașă și de asistent medical în regim salarial sau de voluntariat vor încheia asigurări de răspundere civilă în domeniul medical la o valoare minimă a riscului asigurat, după cum urmează:

a ) asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali care exercită profesia în unități sanitare cu paturi (secții/compartimente de spitalizare continuă, de spitalizare de zi, servicii, laboratoare, ambulatorii integrate, ambulatorii de specialitate, structuri de primire a urgențelor), unități specializate de urgență și transport sanitar publice sau private, centre și unități de transfuzii sanguine, echivalentul în lei al sumei de 10.000 de euro;

b ) asistenții medicali generaliști, moașele și asistentii medicali care exercită profesia în unități de medicină primară, cabinete de medicină școlară, unități medicale ambulatorii de specialitate care functionează independent, cabinete medicale individuale, cabinete și unități medicale mobile, unități de asistență medico-socială, echivalentul în lei al sumei de 4.000 de euro;

c) asistenții de farmacie, indiferent de locul de muncă din farmacii cu circuit închis sau deschis, echivalentul în lei al sumei de 2.000 euro;

d) asistentii medicali de igienă și sănătate publică și asistentii medicali care iși desfășoară activitatea în Directiile de sănătate publică, Institutele/Centrele nationale și/sau regionale de sănătate publică, institutele de medicină legală, echivalentul în lei al sumei de 2.000 euro.

În calitate de persoană fizică independentă, conform Hotărârii CN nr.20/2023, se va încheia asigurarea de răspundere civilă profesională la o valoare minimă a riscului asigurat, echivalentul în lei a sumei de 20.000 Euro.

În cazul în care se exercită profesia în specialități diferite, vor fi emise avize diferite, care vor fi însoțite de polițe de asigurare diferite, încheiate pentru fiecare specialitate.

În cazul în care asigurarea nu cuprinde întreg anul 2027, solicităm întocmirea unui act adițional de prelungire a perioadei asigurate până la 31.12.2027, cu rugămintea de a atașa ambele documente (asigurarea inițială și actul adițional).

 

 

 

Ordinul Asistenților Medicali Generaliști,Moașelor și Asistenților din Maramureș

Program cu publicul

  • Luni - Joi

    De la ora 10:00 la ora 15:00

  • Vineri

    De la ora 10:00 la ora 14:00

  • Sambata - Duminica

    Inchis

Info contact